Rona Hartner a oferit noi detalii despre starea ei de sanatate. S-a produs o schimbare majora
Rona Hartner a oferit noi detalii despre starea ei de sanatate. Aceasta a decis sa-si tina fanii la curent cu ceea ce se intampla in viata ei acum si a lasat un mesaj pe social media.
„Am voie să mă expun în sfârşit la soare. Adică un pic aşa, nu prea mult. Şi sunt pe malul mării la mine acasă. După ce am trecut prin foarte multe încercări, văd că Dumnezeu îmi permite să mă şi odihnesc un pic. Sunt la câteva zile după chimioterapie şi mă simt bine.
Aşa că merg la mare. Am voie să înot, adică îmi prinde foarte bine aerul ăsta curat, salin. E nebunie. Sunt 34 de grade de o săptămână şi nu am nicio şansă să stau pe acasă. Asta e clar! Sunt ciufulită! Abia am ieşit din apă. Îmi pare rău! Sunt foarte ciufulită, dar nu am ce să fac. Asta este.
Rona Hartner a oferit noi detalii despre starea ei de sanatate
Haideţi să vă arăt un pic marea. Ce frumoasă este în perioada asta! În Coasta de Azur şi marea şi cerul sunt de azur şi totul este de azur de fapt. Aşa că de aceea Coasta de Azur este totuşi Coasta de Azur. Sunt la jumătatea drumului cu chimioterapia şi mă bucur enorm pentru că rezist totuşi.
Iubitul meu Herve se ocupă foarte mult de mine. E în permanenţă cu mine, cu sufletul deshis. Am voie să înot. Fiindcă nu aveam voie nici să iau avionul, nici să înot, nici să nimic. Sunt lângă un pin. Am voie să mă pun şi un pic la soare. Ceea ce înainte nu aveam voie pentru că făceam pete şi făceam tot felul de reacţii nasoale. Deci ce să vă zic? Curaj!
Curaj celor care treceţi prin aceleaşi încercări. Să ştiţi că se poate trece. Nu e tot timpul simplu, dar se poate trece. Suntem în cartoane, ne mutăm, dar în acelaşi timp mă simt bine pentru că mă instalez în casă nouă. Viaţă nouă, casă nouă şi sănătate nouă. Aşa că totul este nou.
Mi-am comandat bicicletă electrică. Fiindcă mă apuc de bicicletă în Toulon, nu mă mai apropii de maşină, aşa că o să fiu într-o formă nebună. Vă pup şi vă iubesc mult şi vă dau veşti în permanenţă„, a scris Rona Hartner pe Facebook.